Lider Imobiliare va oferă spre vânzare un apartament cu 2 camere decomandat, confort 1, situat într-o zonă accesibilă și liniștită, pe strada Craiova, în imediata apropiere de Facultatea de Litere, Piața Gării și strada Horea. Apartamentul este amplasat la parterul unui imobil cu 4 etaje, reabilitat termic, care dispune de curte interioară, oferind un plus de intimitate și spațiu verde.
Locuința are o suprafață utilă de 47 mp, este orientată spre est, ceea ce asigură lumină naturală pe parcursul dimineții, și dispune de o compartimentare eficientă: două camere, baie, bucătărie și hol. Finisajele interioare sunt clasice și includ parchet, gresie, faianță, geamuri termopan, ușă metalică și centrală termică proprie.
Apartamentul se vinde complet mobilat și utilat, fiind ideal pentru locuit sau pentru investiție, într-o zonă cu acces facil către centrul orașului, mijloace de transport, instituții de învățământ și magazine.